Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

În baza experienţei de aproape trei ani privind aplicarea în practică a prevederilor RACR DEMO „Demonstraţii aeriene”, ediţia 1/2015, și având în vedere observațiile formulate cu diferite ocazii de organizatorii unor astfel de evenimente, în cadrul AACR a fost constituit un grup de lucru al cărui scop este acela de a actualiza prevederile actului normativ anterior menţionat în vederea eliminării problemelor identificate în cursul aplicării şi de aliniere a procedurilor de autorizare/desfăşurare a acestor evenimente sociale de promovare a aviaţiei civile cu cele similare existente în alte state membre UE.
 
În scopul eficientizării activităţii grupului de lucru şi a optimizării procesului de analiză şi de actualizare a RACR DEMO, în cazul în care consideraţi necesară formularea de observaţii/completări la actualul text al actului normativ mai sus menţionat vă solicităm să le transmiteţi, până la data de 15.05.2019,  pe adresa de e-mail: dir.gen@caa.ro, în forma tabelară anexată aici.